Acasă Local Actualitate EDITORIAL/ In...

EDITORIAL/ Incidența Covid 19

Cităm din „Smart Radio France Bleu”: „Autoritățile medicale și-au exprimat îngrijorarea cu privire  la creșterea cazurilor Covid-19 în estul Franței. La sfârșitul săptămânii trecute, rata incidenței Covid-19 (numărul de cazuri la 100.000 de locuitori) s-a dublat în 24 de ore, trecând de la 14,5 la 29”. Cristian Rabaud, specialist în boli infecțioase și președinte al comisiei medicale de la spitalul universitar din Nancy, acuză teste fals pozitive.

Din păcate fenomenul  manipulării procentelor din testele medicale  e folosit de conducerile statelor în scopul realizării diferitelor scopuri. Nimeni nu afișează oficial rata incidenței Covid 19, adică numărul de cazuri Covid 19 la 100.000 de locuitori, ci ne afișează și ni se explică numai numărul de cazuri noi din fiecare zi. La noi în România, numărul de teste noi crește în fiecare zi (poate și pentru că testarea a început mai târziu decât în alte țări, și poate și pentru că acum românii care vor să plece, se testează în masă la puncte particulare) și e normal să crească și numărul de cazuri noi. Și toți „specialiștii lui Iohannis” plătiți bine de guvern, și toți realizatorii de programe, și toți prezentatorii TV, se vaietă ore întregi și calculează, și iar se vaietă, și iar ne asigură „că peste o lună numărul cazurilor noi se va dubla”, dar nu ne spune nimeni că se va dubla numai dacă se va dubla și numărul persoanelor testate. Printr-o hotărâre de guvern, suntem asigurați că „peste o lună numărul noilor infectați va crește la 1.200-1.600 de cazuri pe zi” de la 777 pe zi cât este acum, și o populație de peste 20 de milioane de ascultători naivi începe să se vaiete și să se jelească fără să gândească…

Dacă analizăm incidența Covid 19 din aprilie și până acum constatăm că procentul noilor persoane infectate în România, a rămas constant, ba a și scăzut în cele trei luni, și deci nu prea ar fi pe acolo nici un motiv de îngrijorare. Acum procentul incidenței e de 3,48% în 15 iulie, iar prin aprilie ajunsese și la 9%… Apoi ni se tot prezintă procentele persoanelor testate în grupe de risc ridicat, zone bolnave, și nu procentele din persoanele care se îmbolnăvesc din toată populația României, și persoane bolnave și persoane sănătoase.

Dacă guvernul Orban e interesat să reziste la guvernare numai prin manipularea falsă a acestor procente (și nu prin îmbunătățirea metodelor de tratament sau prin găsirea unor metode de creștere a salariilor sau a pensiilor), cârdul de găini ne-ouătoare din opoziție, sau ceea ce numim opoziție, și-a dat seama că poate ieși liniștit la pensie de acolo din Parlament numai înfierând prin vorbe goale măsurile guvernului, dar votând în unanimitate cu el.

Știți bancul cu găina: „O găină, fugărită de un cocoș, își zice: << Dacă mă prinde cocoșul, suratele mele mă vor face proastă, dacă nu mă prinde cocoșul, pierd sensul existenței, ia să mă împiedic eu!>>.

Conform noilor legi ale carantinării și ale izolării, care nu mai există nicăieri în lume, vom fi obligați în curând să ne închidem singuri în case și pentru a aplica aceste legi, va trebui ca guvernul să asigure cel puțin câte un jandarm ca gardian la ușa fiecărei persoane. Dacă nu avem atâția jandarmi, Asia e mare și ne va garanta și câte doi-trei chinezi la fiecare ușă. Uită toți că omul e și el un animal care are niște limite de răbdare peste care nu se poate trece cu toate că primul ministru ne sfătuiește să mergem singuri înapoi să ne internăm dacă am ieșit din spital(!) Păi, când omul scapă din spitalul cu Covis, scapă ca din pușcă…

Toată lumea se vaietă că nu îi mai primesc grecii pe români la singurul punct de trecere a frontierei, Kulata, dacă românii nu prezintă anumite condiții de garanție. Păi, de ce îi primesc grecii pe românii care se duc acolo cu avionul? Poate că românii care trec în Grecia cu autoturismul se opresc la primul teren cultivat cu porumbi furajeri, culeg știuleții, îi fierb, și îi vând pe plajele Greciei la niște prețuri europene… Când stai de vorbă cu ei după ce vin în țară îți vorbesc toți despre Pantheon, despre Muntele Olimp, despre metafizica lui Aristotel și despre matematica lui Arhimede…  Și răspunsuri ar fi mai multe…

                                                                               Gheorghe Atanasescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.