Un polițist local a LEȘINAT în fața Spitalului Slatina. A fost internat ca suspect de COVID-19

Un polițist local care s-a prezentat, luni, la Spitalul Județean de Urgență Slatina a leșinat chiar în fața cortului de triaj persoane. Omul legii a fost internat ca suspect de COVID-19, întrucât, cel puțin aparent, prezenta simptome specifice infectării cu coronavirus.

Polițistul a venit la spital pentru că se simțea rău. A ajuns în fața cortului de triaj persoane și a luat loc pe scaun, așteptând să i se ia temperatura. Deodată, și-a pierdut cunoștința. Personalul medical a intervenit imediat, l-a readus în simțiri, l-a pus pe o targă și l-a dus la Unitatea de Primiri Urgențe.

Ulterior, acesta a fost internat, urmând să i se facă testul pentru COVID-19.

Dacă rezultatul va ieși pozitiv, acesta ar fi primul caz de infectare cu coronavirus la Poliția Locală Slatina.

Precizăm că, după ce s-a aflat că polițistul nu se simte bine, colegul cu care acesta patrula a fost trimis acasă, în izolare, până la apariția rezultatului analizei de laborator.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, luni, un număr total de 505 cazuri de infectare cu coronavirus de la începutul pandemiei în Olt, 12 îmbolnăviri fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here