Poliţia a dat amenzi URIAŞE pentru nerespectarea măsurilor: 10.402 de persoane şi 2.386 de firme. Amenzi de peste 188.000 de lei

Polițiștii au efectuat în data de 22 iulie mai multe controale pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară. Au fost verificate 2.386 de firme și 10.402 persoane.

“La activități au participat 4.651 de polițiști, 1.918 jandarmi, 776 polițiști de frontieră, 162 cadre ISU, 28 cadre IGAV, 1.522 polițiști locali, 72 de reprezentanți din cadrul ANSVSA, 16 inspectori ANPC, 29 de reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 49 de angajați ai Ministerului Muncii, 23 de oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor și 8 reprezentanți ai autorităților publice locale.

Au fost aplicate 1.009 sancțiuni contravenționale, în valoare de 188.005 lei, dintre care:

  • 22 de sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 16.700 lei.
  • 16 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 4.450 de lei;
  • 678 de sancțiuni contravenționale în valoare de 69.650 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;
  • 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.650 de lei, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spațiilor în care se desfășoară activități de comerț, alimentație publică și alte servicii (terase, săli de sport etc.);
  • De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost aplicate 274 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 87.555 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, conform Legii nr. 61/1991″, au precizat reprezentanții Poliției.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi alte 1.112 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, acesta fiind ce lmai mare număr de cazuri zilnice de la conformarea epidemiei de COVID-19 în România. Bilanţul este de 41.275 de persoane infectate. De asemenea, 25 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.126. În ultimele 24 de ore au fost făcute peste 20.000 de teste, 8.107 fiind făcute la cerere.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here