Ce credite se pot lua prin programul ”Noua Casă”. Garanția de la stat și avansul diferă în funcție de tipul de locuință cumpărată

Programul “Noua Casă” oferă celor care vor să-și cumpere o locuință cu garanții de la stat două variante de credit, precizează Fondul Naţional de garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) .
Astfel, potrivit sursei citate, se vor acorda două categorii de credite, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro pentru care se percepe un avans de 15% şi se acordă o garanţie de stat de 60%, şi de 70.000 de euro, cu un avans de 5% şi o garanţie de stat de 50%.
Avansul de 15% şi garanţia în nume şi cont stat de 60% se aplică doar locuinţelor noi ce depăşesc pragul de 70.000 de euro până la 140.000 euro inclusiv.
Pentru locuinţele vechi (recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţie cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condiţiile rămân cele din programul ”Prima Casă”.
“Prin programul “Noua Casă” se vor acorda două categorii de credite pentru locuinţe noi (prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) respectiv : 1) credite de până la 140.000 de euro pentru care se percep un avans de 15% şi se acordă o garanţie în nume şi cont stat în valoare de 60%; 2) şi credite de până la 70.000 de euro cu un avans de 5% şi o garanţie în nume şi cont stat de 50%”, se arată într-un comunicat FNGCIMM.
Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat, joi, că Guvernul a aprobat programul “Noua Casă”, pentru stimularea achiziţiilor imobiliare de către familiile tinere.
„’Noua Casă’ creează posibilitatea pentru familiile tinere care-şi doresc să achiziţioneze o locuinţă cu un spaţiu mai mare decât puteau achiziţiona prin programul ‘Prima casă’ în limita plafonului de 70.000 de euro, respectiv locuinţe de până la 120 de metri pătraţi, în funcţie de oferta imobiliară, prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă se creează posibilitatea ca aceştia să beneficieze de garanţii de stat pentru achiziţia unei locuinţe de până la 140.000 de euro, garanţii de stat în proporţie de 60% din valoarea finanţării garantate şi cu un avans de 15% din valoarea achiziţiei”, a precizat Ionel Dancă, joi, la Palatul Victoria.
Practic, a explicat el, programul “Noua casă” extinde aria beneficiarilor.
“Avem, pe de-o parte, plafonul de 70.000 de euro cu garanţii de stat de 50% şi avans de 5% din valoarea achiziţiei, ceea ce a funcţionat şi în cadrul programului ‘Prima casă’ şi va funcţiona în continuare şi se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care doresc să achiziţioneze locuinţe cu valoare până la 140.000 de euro, cu garanţii de stat în proporţie de 60% din valoarea finanţării garantate şi cu un avans de 15% din valoarea achiziţiei”, a spus Dancă.
Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României. Fondul colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here