PROGNOZA METEO pe patru săptămâni. Cum va fi vremea până pe 24 august

Fenomene meteo de instabilitate atmosferică accentuată sunt prognozate în majoritatea regiunilor până sâmbătă dimineaţa, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În următoarele patru săptămâni ( 27.07.2020 – 24.08.2020), valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei. De asemenea, prima parte a intervalului va fi caracterizată de secetă.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 10:00, la deal şi la munte, precum şi în centrul teritoriului, apoi şi în vest şi sud-vest, se vor semnala averse cu caracter caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 30 – 35 l/mp.

ANM precizează că, până la sfârşitul acestei săptămâni, vor predomina perioadele cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte.

Prognoza meteo pe patru săptămâni (27.07.2020 – 24.08.2020)

Săptămâna 27.07.2020 – 03.08.2020

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud-est, iar în restul teritoriului temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 03.08.2020 – 10.08.2020

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile sudice, estice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 10.08.2020 – 17.08.2020

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în sudul și sud-estul țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 17.08.2020 – 24.08.2020

Mediile valorilor termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate, local, în regiunile sudice, dar și ușor mai coborâte în nord-vest.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here