Acțiune de amploare a polițiștilor din Olt. Un elicopter al Ministerului de Interne a survolat județul. Ce s-a întâmplat/ VIDEO

Zeci de polițiști și jandarmi au desfășurat, sâmbătă după-amiază, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și pentru menținerea unui climat de siguranță publică. Oamenii legii au descoperit sute de încălcări ale legii și au aplicat amenzi de aproape 57.000 de lei. Au fost reținute 24 de permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare. În timpul acțiunii terestre, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a survolat județul Olt.

În scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, sâmbătă, între orele 15.00-21.00, 56 de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și arme, explozivi și substanțe periculoase, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, în sistem integrat, pe raza de competență a Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus, Secției 8 Poliție Rurală Perieți, Secției 9 Poliție Rurală Scornicești și Secției 12 Poliție Rurală Potcoava.

„Obiectivul acțiunii a fost îmbunătăţirea climatului de ordine și siguranță publică, creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării cadrului legal, prin organizarea de acţiuni specifice punctuale şi consolidarea prezenţei echipelor de patrulare în zonele vizate, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi amplificarea vizibilităţii elementului poliţienesc în spaţiul public”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a survolat județul Olt în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol și cinegetic, tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. Totodată acesta a fost folosit și pentru monitorizarea traficul rutier.

„Pe drumurile publice din județ au fost folosite mijloacele tehnice certificate/ omologate și verificate metrologic din dotare (aparatură de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aparate etilotest și drug-test) în vederea prevenirii și combaterii conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive”, a mai spus reprezentantul IPJ Olt.

Polițiștii au beneficiat de sprijinul a 20 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt și 6 lucrători AJVPS, cu o barca pneumatica.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate trei infracțiuni, dintre care una la regimul circulației rutiere și au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 56.855 lei. Toate amenzile au fost aplicate la regimul circulației rutiere: una pentru consum de alcool, 40 pentru viteză și 96 de altă natură.

Polițiștii rutieri au reținut 24 de permise de conducere, 1 pentru consum de alcool, 21 pentru depășirea limitei de viteză și două pentru alte abateri.

De asemenea au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here