Horele au fost INTERZISE din cauza coronavirusului. Judeţul în care se opresc dansurile ce implică nerespectarea distanţării

Decizie fără precedent, adoptată pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Horele şi alte dansuri ce implică încălcarea măsurilor de distanţare fizică au fost interzise de autorităţile din Argeş, în contextul în care judeţul se confruntă cu o creştere a numărului de infecţii cu COVID-19. 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis interzicerea horelor şi a altor dansuri prin care s-ar încălca măsurile de distanţare între persoane la mai puţin de un metru şi jumătate.

De asemenea, membrii CJSU Argeş au decis că purtarea măştii de protecţie în locurile în care se adună grupuri formate din mai mult de două persoane să devină obligatorie şi în spaţii deschise. Măsura este valabilă pe tot teritoriul judeţului Argeş.

Sunt exceptaţi de la această obligaţie copiii cu vârste sub 5 ani. Decizia a fost luată cu unanimitate şi va intra în vigoare de joi.

”Nu considerăm în acest moment că izolarea şi carantina sunt soluţii eficiente pentru judeţul Argeş, de aceea am venit în CJSU cu măsuri adaptate. (…) Sunt soluţii care ne vor permite să ţinem sub control pandemia. Din acest moment orice operator economic care nu respectă legislaţia în vigoare va fi amendat şi îmcis pentru o perioadă de 14 zile” a declarat prefectul judeţului Emanuel Soare, conform News.ro.

Conform raportării de luni privind numărul infectărilor cu noul coronavirus, judeţul Argeş înregistrează 129 de cazuri nou confirmate în 24 de ore.

Până luni, 27 iulie, 2814 persoane din judeţul Argeş fuseseră diagnosticate cu COVID-19, 103 au decedat, iar 880 au fost declarate vindecate. Dintre argeşeni diagnosticaţi cu COVID-19, 360 s-au externat la cerere. Luni, 530 de persoane din judeţul Argeş erau internate în spitale, după ce au fost infectate cu SARS-COV-2, dintre care 15 la terapie intensivă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here