Masca de protecție trebuie purtată în spațiile publice deschise din Olt

Potrivit autorităților din Olt, masca de protecție trebuie purtată în spațiile publice deschise.

Măsura se aplică începând de joi, 6 august.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat, azi, Hotărârea nr. 26/04.08.20 cu privire la măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

„Astfel, devine obligatorie purtarea măștii de protecție, care să acopere gura și nasul, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise: piețe agroalimentare, târguri, expoziții, târguri de produse tradiționale, vânzarea de produse și alte bunuri în aer liber, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane, inclusiv la societățile private de transport persoane), zone în care se desfășoară evenimente publice, pelerinaje, obiective turistice, activități cu caracter religios și evenimente în aer liber organizate conform legislației în vigoare.

Fac excepție de la aplicarea acestei măsuri copiii care nu au împlinit vârsta de 5 ani precum și persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, la temperaturi ridicate și umiditate crescută”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Obiectivele pentru care se impune acordarea unei atenții deosebite, pe toată perioada programului de funcționare sunt următoarele:

  1. Municipiul Slatina si comunele arondate:

– Piața Agroalimentara ”ZAHANA” – patrulater format din următoarele străzi: Str. Primăverii bl PMI, str. Armoniei bl 2-4, str. Toamnei bl. DA3, str. Textilistului bl. G4-Gl, str. Crișan (având în interior str. Aleea Macului, bl. FA22, sc. A-D);

– Piața ”ECATERINA TEODOROIU” – incinta acoperită între străzile Văilor, Ecaterina Teodoroiu, Dorobanți;

– Piata ”FRAȚII BUZEȘTI” – incinta acoperită + bazar + incinta descoperită între străzile Ionașcu, Dinu Lipatti, Scoala Generală nr. 1;

– Piața BASARABI – incinta acoperită și incinta descoperită între străzile Sg. Maj. Dorobanțu Constantin, Arinului, Bradului și Cireșului;

  1. Municipiul Caracal și comunele arondate:

– Zona Pieței Agroalimentare – Strada A. Caracalla, intervalul orar 09:00-16:00, patrulater cuprins între Bulevardul Antonius Caracalla, Str. Iancu Jianu, str. Calea București şi Str. A. Caracalla.

  1. Orașul Balș și comunele arondate:

– Târgul săptămânal din orașul Balș, str. Popa Șapcă – sâmbăta, în intervalul orar 05:00 – 12:00;

– Piața săptămânală din orașul Balș, str. Popa Șapcă – duminica, în intervalul orar 05:00 – 12:00;

– Târgul săptămânal Iancu Jianu, str. Târgului – duminica, în intervalul orar 05:00 – 12:00.

  1. Orașul Corabia și comunele arondate:

– zona Pieței Agroalimentare, pe raza orașului Corabia, delimitată de străzile Cezar Bolliac, bld. 1 Mai și str. Mihail Kogalniceanu, în zilele de miercuri, vineri și duminica, in intervalul orar 07:00-12:00;

– zona Pieței Agroalimentare, pe raza comunei Izbiceni, delimitată de străzile Preot Dumitru Stancu, bld. Mihai Viteazul și str. Pieței, în ziua de duminică, în intervalul orar 07:00 – 12:00;

– zona Pieței Agroalimentare, pe raza comunei Vădăstrița, delimitată de străzile Marin Preda, str. Mihail Sadoveanu și str. Ilie Pricop, în ziua de duminică, în intervalul orar 07:00 – 12:00.

  1. Orașul Potcoava și comunele arondate:

Piața Agroalimentară Tufeni (fostul târg) – cu program de funcționare: duminica, între orele 07:00 – 12:00.

De asemenea, s-a stabilit întrunirea, de îndată, a comitetelor locale pentru situații de urgență din localitățile județului Olt, în vederea stabilirii planului local de monitorizare a respectării și aplicării regulilor stabilite pentru limitarea răspândirii SARS-Cov-2.

Administratorii piețelor agroalimentare precum și operatorii economici care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul vor proceda la monitorizarea permanentă în incinta spațiilor comerciale a respectării de către comercianți și cumpărători a măsurilor de conduită socială și prevenție (evitarea aglomerării, păstrarea distanței de 1,5 metri între cetățeni, obligativitatea purtării măștii de protecție și a mănușilor de unică folosință de către comercianți).

În situația nerespectării măsurilor, regimul contravențional aplicabil este cel stabilit de Legea nr. 55/2020, art. 64-70, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu modificările și completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here