Marius Iancu: „Acest Guvern incompetent, de «pe-ne-liști», a ajuns o RUȘINE NAȚIONALĂ!/ FOTO

După ce au terminat de rezolvat toate problemele țării și agentul lor electoral, Iohannis, a aruncat pandemia în curtea PSD, liberalii au început, liniștiți, campania electorală, scrie, pe pagina sa de socializare, deputatul social-democrat de Olt Marius Iancu. „Acest Guvern incompetent, de «pe-ne-liști», a ajuns o RUSINE NAȚIONALĂ”, susține, pe Facebook, Iancu.

Începerea campaniei electorale nu a demarat cu un program de relansare economică și cu proiecte sociale sau cu proiecte de investiții în județe și în localitățile urbane și rurale, ci cu racolarea și șantajarea primarilor PSD, acuză parlamentarul de Olt.

„La ordinul Grupului Infracțional Organizat Orban-Grindă, aleșii locali PSD din Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Cluj, Suceava, Iași sau Bacău sunt adunați, amenințați și șantajați că, dacă nu candidează din partea PNL la alegerile locale, nu vor primi bani pentru proiectele prin PNDL (programul PSD pentru dezvoltarea comunităților locale) și că vor fi anchetați și controlați de toate instituțiile statului.

Liberalii au înlocuit manipularea cu șantajul, traficul de influență și abuzul în serviciu și se comportă exact ca grupurile de interlopi care, în Guvernarea PNL, au ajuns să nu mai aibă frică de nimic și își reglează conturile în plină stradă.

Brusc, pe-se-diștii nu mai sunt «oamenii răi», acei «ciumați periculoși», ci candidații ideali pentru PNL la alegerile locale. Pare că liberalii au uitat cum jurau că nu acceptă în rândurile lor traseiști.

Ce va face, oare, președintele Iohannis, acum când liberalii lui îi aduc „niște pe-se-diști” pentru că ei nu sunt în stare să aibă proprii candidați?

De aceea, acest Guvern incompetent și imoral, demis o dată prin moțiune de cenzură și profitând de pandemie, a fost repus la conducerea țării de președintele Iohannis, trebuie să plece, cât mai repede, acasă.

Cum demisia de onoare nu este o opțiune pentru ei, o nouă moțiune de cenzură este necesară pentru a-i opri.

Acest Guvern incompetent, de «pe-ne-liști», a ajuns o RUSINE NAȚIONALĂ!”, se mai arată în postarea lui Marius Iancu, care și-a ilustrat declarația cu imaginea de mai jos.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi oameni în picioare, text care spune „Să vă fie rușine! #VaiDeNoi”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here