Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Școlile nu se închid automat la depășirea pragului de 3 infectări noi la mia de locuitori

Scenariul roșu cu închiderea școlilor nu va intra în vigoare automat la depășirea pragului de trei infectări noi la mia de locuitori într-o localitate, susține Dragos Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Scenariul roșu cu închiderea școlilor nu va intra în vigoare automat la depășirea pragului de 3 infectări noi la mia de locuitori într-o localitate, susține Dragos Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Într-o declarație făcută, marți, la ședința comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Garofil a explicat cum se aplică scenariile pentru școli, notează Edupedu.ro.

Conform secretarului de stat, spunând că în momentul în care o localitate are criteriul pentru aplicarea scenariului 3 îndeplinit, și anume mai mult de 3 cazuri noi per mia de locuitori cumulat pe ultimele 14 zile, școala sau școlile din acea localitate nu vor fi închise automat.

”Peste 3 (n.r. – cazuri la mia de locuitori) nu se va intra, se va continua cu scenariul doi, însă este un nivel de alertă și la nivelul CJSU (Comisia Județeană pentru Situații de Urgență), împreună cu Direcția de Sănătate Publică, împreună cu Inspectoratul, împreună cu conducerile școlilor și autoritățile locale se va putea lua decizia închiderii temporare a școlilor din localitate”, a declarat Dragos Garofil.

”Deci scenariul III nu intră automat la depășirea pragului de 3 (n.red. cazuri la mia de locuitori), sunt multe alte criterii care sunt urmărite ca și în carantinarea zonală, este același indicator ca și în carantinarea zonală”, a completat secretarul de stat.

Conform lui Dragos Garofil, ”între 1 și 3 (n.r. cazuri la mia de locuitori) avem un risc mediu” și, cel mai probabil, se va opta pentru scenariul doi. Cele trei scenarii pentru școli:

Scenariul verde – valoarea este sub 1 (mai puțin de o persoană la mia de locuitori identificată cu noul coronavirus în total în ultimele 14 zile) – “toți elevii merg fizic la școală, se țin cursuri normale”.

Scenariul galben – valoarea este între 1 și 3 – “o parte din activități se ține în școală şi o parte se ţine în online”.

Scenariul roșu – valoarea este peste 3 – “nimeni nu merge la școală şi totul se desfășoară online”.

Anul școlar 2020-2021 va începe pe 14 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here