Emil Moț și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Slatinei/ FOTO+VIDEO

Emil Moț și-a depus, luni, candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Slatinei. El a ajuns la Biroul Electoral Municipal însoțit de președintele PSD Olt, Marius Oprescu, de deputatul Marius Iancu, și de cei doi viceprimari în funcție, Gigi Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu.

Primarul Slatinei le-a mulțumit slătinenilor pentru susținere și încredere în actualul mandat și a declarat că acțiunile de campanie pentru viitorul mandat vor fi unele civilizate și bazate pe prezentarea de proiecte.

„În primul rând, le mulțumesc slătinenilor pentru încerderea acordată în aceși patru ani de mandat. Și de data aceasta vin cu aceleași gânduri, gânduri bune pentru noi toți, pentru slătineni și pentru Slatina.

Ca și acum patru ani, campaniile noastre, ale PSD, campania mea la Primăria Slatina, vor fi campanii elegante, fără atacuri, bazată pe proiecte; multe dintre ele sunt în curs de desfășurare, altele vor veni.

După cum am văzut (pentru că am strâns aproape 19.000 de semnături), oamenii au fost convinși de activitatea mea în acești patru ani de zile, au văzut ce am făcut noi pentru Slatina, au văzut ce avem de gând să facem în continuare și eu zic că, din punctul acesta de vedere, oamenii își vor arăta, pe 27 septembrie, aprecierea față de echipa noastră”, a declarat, la ieșirea din sediul Biroului Electoral Municipal, Emil Moț.

El a ajuns la Biroul Electoral Municipal însoțit de președintele PSD Olt, Marius Oprescu, de deputatul Marius Iancu, și de cei doi viceprimari în funcție, Gigi Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu.

„Emil vine după un mandat în care a dovedit că este un primar cu experiență. Toți anii în care a fost deputat și în care a lucrat și în administrația publică și-au pus amprenta și iată, a demonstrat în acești ultimi patru ani, că mai merită un mandat – așa cum rezultă și din întâlnirile noastre cu cetățenii, dar și din numărul mare de semnături strânse. Toate acestea arată că că slătinenii îl susțin pentru acest nou mandat și le mulțumim pentru acest lucru”, a declarat Marius Oprescu, care, la rândul lui, candidează pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here