STAREA DE ALERTĂ a intrat în vigoare. Când e masca obligatorie, cum se organizează nunţile și care este programul teraselor

Guvernul a adoptat, vineri, Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, iar noile restricţii au intrat în vigoare duminică, la ora 00.00.

Începând de duminică, 16 august, românii se află într-o nouă stare de alertă pentru încă o lună. Singura noutate este aceea că terasele sunt deschise până la miezul nopţii, şi nu până la 23:00, aşa cum era până acum.

Măsuri care rămân în vigoare:

– Masca rămâne în continuare obligatorie în spaţiile publice deschise (pieţe, faleze, la serbări publice, în staţii de autobuz sau pe peroane) în anumite intervale orare stabilite de fiecare judeţ

– concursurile sportive în aer liber sau în bazine acoperite pot fi organizate, dar fără spectatori

– Muzeele, bibliotecile şi librăriile rămân deschise

– Evenimentele culturale în aer liber (de exemplu, concerte) sunt permise cu regulile de protecţie deja stabilite

– Sunt permise spectacolele de tip drive-in numai dacă cei din maşină fac parte din aceeaşi familie

– Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt; masca este obligatorie

– slujbele sunt permise, cu regulile deja ştiute

– Ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise doar dacă participă cel mult 10 persoane

– Evenimentele private în spaţii închise sunt permise, doar dacă participă cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică

– Evenimentele private în spaţii deschise sunt permise doar dacă participă cel mult 50 de persoane care sunt obligate să respecte regulile de distanţare fizică.

Documente atasate:

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here