Trei focare de Covid-19 în centre sociale din Iași. Zeci de persoane, infectate

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au informat, miercuri, că gestionează trei focare COVID-19 la instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi.

Potrivit sursei citate, la Unitatea Medico Socială Bivolari au fost confirmate 19 cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 16 sunt beneficiari şi trei sunt angajaţi, transmite Agerpres.

„Beneficiarii pozitivi au fost izolaţi în două zone. Aceştia sunt supravegheaţi permanent de personal dedicat. A fost efectuată dezinfecţia unităţii, iar personalul pozitiv asimptomatic a fost izolat la domiciliu”, precizează DSP Iaşi prin intermediul unui comunicat de presă.

La Unitatea Medico-Socială Răducăneni sunt 26 de cazuri de infectare, din care 20 sunt beneficiari şi şase sunt angajaţi ai centrului.

„Beneficiarii pozitivi au fost izolaţi în două zone. Aceştia sunt supravegheaţi permanent de personal dedicat. A fost efectuată dezinfecţia unităţii, iar personalul pozitiv asimptomatic îngrijeşte beneficiarii infectaţi”, au precizat reprezentanţii DSP Iaşi prin intermediul unui comunicat de presă.

La Centrul de Servicii Sociale C.A Rosetti din Iaşi sunt înregistrate 46 de infectări cu COVID-19.

„Primii şapte beneficiari infectaţi au fost internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi. Salariaţii au fost evaluaţi de medici infecţionişti şi izolaţi la domiciliu. Ultimii 33 de beneficiari testaţi pozitiv se vor izola în Centrul C.A.Rosetti, iar monitorizarea zilnică a stării de sănătate a beneficiarilor va fi efectuată de un medic infecţionist. S-a dispus dezinfecţia întregii unităţi, iar personalul desemnat să îngrijească beneficiarii pozitivi va purta echipament de protecţie adecvat situaţiei. La Centrul CA Rosetti mai sunt de instrumentat 22 de probe”, menţionează DSP Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here