Sorin Ovidiu Vîntu, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni

Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat de urgenţă la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Starea de sănătate a omului de afaceri este gravă, potrivit Gândul.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat de urgență, noaptea trecută, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Surse medicalecitate de Gândul au declarat că omul de afaceri a fost adus la spital într-o stare precară, primele investigații scoțând la suprafață o infecție generalizată.

Sorin Ovidiu Vîntu este unul dintre cei mai controversați milionari ai României. El a fost eliberat condiționat din închisoare în luna martie a acestui an, printr-o decizie a Tribunalului București, după ce a executat parțial o condamnare de 11 ani de închisoare, rezultată din contopirea unor pedepse primite în mai multe dosare.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare îi fusese aplicată lui Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA. El mai avea, totodată, și alți 8 ani închisoare primiți în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014) și un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here