DECLARAŢIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE ar putea deveni opţională. Orban: “Cel târziu marţi luăm o decizie”/ DOCUMENT

Premierul Ludovic Orban a declarat duminică seara, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, că școlile trebuie să înceapă pentru că dreptul la educație al copiilor este prevăzut de Constituție. Autoritățile vor lua măsuri pentru reducerea la maximum a riscului de răspândire a noului coronavirus ordată cu reluarea cursurilor, a dat asigurări șeful Guvernului.

“Decizia de începere a anului școlar nu este una care ni s-a năzărit nouă, e un drept constituțional la educație al copiilor. Suntem atenți să diminuăm la maximum posibil riscul de răspândire a virusului la școală”, a spus Orban.

Totodată, premierul a precizat că la începutul săptămânii viitoare, se va lua o decizie cu privire la obligativitatea ca părinții să completeze declarația pe propria răspundere înainte de a-și trimite copiii la școală.

”E în curs de dezbatere ordinul comun, mâine, cel târziu marți, vom lua o decizie finală dacă declarația va fi obligatorie”, a mai spus prim-ministrul. Întrebat dacă toți copiii vor purta mască la ore, Orban a răspuns: ”Da. Pentru preșcolari va fi foarte greu de impus. La clasa I-IV, ciclul primar, gimnazial, liceal, vor purta. Vor exista dezinfectanți în fiecare clasă, o utilizare a spațiului astfel încât să se permită o distanță, măcar de un metru.  (…) Noi nu putem ști ce se întâmplă în fiecare școală, de aceea am creat acest mecanism. Decizia cum se va deschide școala o ia conducerea școlii. În toate țările, odată cu deschidera școlii, apar situații de risc. Și noi gândim un sistem, dacă apare un caz într-o clasă, automat, pentru 14 zile suspendăm cursurile și le organizăm online pentru toată clasa respectivă. E posibilă și închiderea școlii dacă apare un anumit număr de cazuri”.

Ministerul Sănătăţii a publicat în sfârşit ghidul cu măsuri pentru începerea şcolii. În prima zi de şcoală, tu trebuie să completezi o declaraţie prin care îţi asumi faptul că nu îţi vei duce copilul în colectivitate, în cazul în care are simptome specifice COVID-19.

Părinţii trebuie să semneze declaraţia pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 Cod Penal cu privire la falsul în declaraţii. Condiţiile pentru a fi trimis copilul la şcoală sunt:

• Copilul nu a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree, etc).
• Copilul nu a fost diagnosticat cu COVID-19
• Copilul nu a venit în contact cu o persoană testată pozitiv pentru această afecţiune.

În plus, părintele se angajează că nu va aduce copilul în colectivitate dacă prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree, etc).

Părinţii trebuie să menţioneze şi că în perioada suspendării cursurilor şcolare, elevul:

• nu a avut nicio problemă de sănătate
• a avut o problemă de sănătate, motiv pentru care a necesitat consult medical. Părintele trebuie să anexeze o copie a documentelor medicale corespunzătoare (scrisoare medicală sau bilet de ieşire din spital).

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți a declarat că a cerut vineri modificarea prevederilor potrivit cărora copiii vor fi acceptați la școală doar dacă vor prezenta o declarație pe proprie răspundere din partea părintelui, prin care să ateste că elevul nu are simptome de Covid.

Elevii se vor întoarce în bănci doar cu o declaraţie semnată de părinţi, potrivit căreia copilul nu a prezentat simptome specifice COVID-19, nu a fost diagnosticat cu această boală şi nici nu a venit în contact cu o persoană testată pozitiv în cele 14 zile anterioare începerii şcolii.

Declaraţia pe propria răspundere pe care trebuie să o semneze părintele pentru ca elevul să poată merge la şcoală este tot mai controversată.

Chiar ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat recent că ar trebui să fie introdusă o sintagmă pentru ca părintele să nu poată fi acuzat de rea intenţie în caz că poate nu a recunoscut un simptom specific coronavirusului. În momentul de faţă, în document scrie că părintele răspunde penal în caz de fals în declaraţie.

„Cred că ar trebui adăugată o sintagmă «după cum cunosc», ceva care să asigure părintele că există posibiliatea să greşească. Nu putem noi să spunem din start că părintele de rea credinţă îşi aduce copilul bolnav la şcoală”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie pentru TVR.

Și președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, spune că a cerut modificarea acestei prevederi. El susține că părinţii nu au competenţe medicale ca să îşi asume declaraţia pe propria răspundere cu care copilul poate merge la şcoală.

„Părinţii pot face un triaj observaţional, dar nimic mai mult. Să observe dacă are temperatură, dacă este răcit rău, astfel încât să nu trimită copiii la şcoală. Noi am solicitat astăzi Ministerul Sănătăţii să modifice acea anexă”, a precizat Iulian Cristache.

Documente atasate:

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here