O polițistă, cercetată penal la DNA pentru șantajarea unui medic estetician. Care era miza

O polițistă este cercetată penal pentru șantajarea unui medic estetician. Procurorii DNA au pus-o sub control judiciar pentru că ar fi obținut o despăgubire în bani pentru o pacientă nemulțumită, din care și-a făcut cotă-parte.

Alina Georgiana Moroianu este acuzată că ar fi constrâns un medic estetician să-i dea 15.000 de euro. Acesta însă a denunțat-o la DNA, astfel că procurorii au început urmărirea penală împotriva ofițerului de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 6, se arată într-un comunicat al DNA.

Alina Georgiana Moroianu a fost pusă sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 20 august..

Potrivit probelor de la dosar, în cursul lunii octombrie 2019, sub ameninţarea unui presupus dosar penal pentru evaziune fiscală, Alina Georgiana Moroianu ar fi constrâns un medic estetician, de la o clinică privată, să-i dea 15.000 de euro.

L-ar fi amenințat pe medic chiar și cu bătaia

Poliţista i-ar fi cerut medicului estetician suma respectivă pentru o fostă pacientă nemulţumită de intervenţia chirurgicală efectuată de acesta, ameninţându-l totodată cu depunerea unei plângeri pentru malpraxis şi cu comiterea unor acte de violenţă din partea pacientei şi a prietenului acesteia, arată sursa citată.

Procurorii DNA au mai stabilit că Alina Georgiana Moroianu ar fi primit direct de la medicul estetician suma de 15.000 de euro, din care şi-ar fi păstrat suma de 5.000 de euro, restul fiind dat pacientei nemulţumite.

Las percheziția de la domiciliul polițistei, anchetatorii au găsit 2.000 de euro şi 16.100 lei, sume de bani puse sub sechestru asigurător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here