Biroul Electoral Slatina a respins sesizarea PNR Olt privind încălcarea legii, de către PNL, în privința afișajului electoral

Biroul Electoral al Circumscripției Slatina nr. 1 Slatina a respins sesizarea Partidului Neamului Românesc – Filiala Olt privind încălcarea legii, de către PNL.

PNR Olt a depus, ieri, la Biroul Electoral al Circumscripției Slatina nr. 1, o sesizare prin care arăta că PNL că liberalii nu respectă legea în privința afișajului electoral, respectiv că liberalii ar folosi afișe electorale care nu respectă dimensiunile stabilite prin art. 39 din Normele de aplicare ale Legii nr. 334/2006. Totodată, cei care au depus sesizarea solicitau Biroului Electoral să verifice dacă liberalii au obținut acordul mai multor oameni din Slatina pentru a pune afișe electorale pe proprietățile lor.

În urma verificărilor efectuate, Biroul Electoral Slatina a decis respingerea sesizării, sub ambele aspecte, ca neîntemeiată.

„Având în vedere că că din verificările efectuate a rezultat că pentru afișajul electoral amplasat în alte locuri decât cele stabilite alin. 1 din același act normativ (Legea 115/2015 – n.r.), a existat acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deținătorilor, iar dimensiunile afișelor electorale supuse analizei nu depășesc dimensiunile prevăzute de lege, de 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură (…), Biroul Electoral al Circumscripției Slatina nr. 1, jud. Olt, hotărăște respingerea sesizării formulate de către Partidul Neamul Românesc, înregistrată în cadrul Biroul Electoral al Circumscripției Slatina nr. 1 sub numărul 50/04.09.2020, ca neântemeiată”, se arată în hotărârea BEM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here