Dan Ciocan, printre parlamentarii care au modificat Legea ordinii publice: comercializarea alcoolului către minori, drastic pedepsită

Deputatul de Olt Dan Ciocan se printre parlamentarii care au inițiat modificarea Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcarea a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Inițiatorii au introdus în lege o nouă prevedere potrivit căreia comercializarea băuturilor alcoolice către minori este drastic pedepsită, activitatea localului public care și-a asumat o asemenea încălcare a legii urmând să fie suspendată între 10 și 30 de zile.

„Măsura cu pricina trebuie luată întrucât, în prezent, nu există o interdicție expresă de comercializare a băuturilor alcoolice către minori, așa cum există în domeniul comerțului de tutun, după cum se arată și în expunerea de motive la acest proiect de lege”, a declarat deputatul Dan Ciocan.

Alături de Dan Ciocan, inițiativa legislativă a mai fost semnată de parlamentarii PSD Dănuț Păle, Ioan Dîrzu și Alexandru Stănescu, de Petru Movilă (PMP), de Ică Florică Calotă (ALDE) și de Neculai Iftimie, parlamentar neafiliat.

Proiectul a fost adoptat de Senat, urmând să intre și în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here