COVID România: Crește din nou numărul deceselor din cauza infecțiilor cu coronavirus

În ultimele 24 de ore au fost 1.111 cazuri noi de Covid-19, din 21.049 de teste efectuate. Crește însă numărul deceselor, alte 51 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus. La terapie intensivă sunt internați 460 de pacienți.

Până astăzi, 15 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 105.298 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Datele referitoare la persoanele declarate vindecate vor fi transmise în cel mai scurt timp posibil, nefiind disponibile în acest moment din cauza unor modificări tehnice efectuate la aplicația de centralizare a datelor.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.111 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 591 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.236 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 14.09.2020 (10:00) – 15.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (28 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.881. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here