Femeia care s-a filmat în timp ce-și bătea și tortura copilul, reținută

Femeia care și-a filmat copilul în timp ce îl bate și îl torturează a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din Capitală. Ea este bănuită de rele tratamente aplicate minorului.

„Femeia bănuită de săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului a fost reținută pentru 24 de ore. Cercetările continuă”, a transmis luni seara Poliția Capitalei.

Polițiștii s-au autosesizat, după ce imaginile în care o femeie își torturează copilul într-un apartament din Giulești au apărut pe Facebook.

Imaginile au fost postate de o tânără care a spus că aceasta locuiește în cartierul Giulești și își filmează copilul în timp ce îl lovește pentru a-i trimite imaginile unui bărbat cu care ar avea o relație.

În imagini se vede cum mama își bate și torturează copilul, pentru că a ieșit afară, pentru că își dorea să se joace sau alte motive pe care le găsea femeia doar pentru a-și lovi copilul.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here