Garda de Mediu a aplicat o nouă amendă în Olt, unde pe raza localitaţii Fărcaşele se aruncă deşeuri menajere la întâmplare.
Comisariatul Judeţean Olt al Garzii Naţionale de Mediu a depistat depozitări necontrolate de deşeuri menajere, inerte, materiale vegetale, plastic, dispersate pe o suprafaţă de circa 150 mp.
Gunoaiele au fost aruncate pe un teren din domeniul public, situat în satul Ghimpaţi, pe strada Pădurii.
„Pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura şi răspunde pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare, faptă care au condus la depozitări necontrolate pe teren domeniu public, pe raza localitaţii Fărcasele, a fost sancţionată autoritatea administraţiei publice locale Fărcaşele cu amendă contravenţionala in valoare de 15.000 lei”, arată GNM.
Comisariatul Judeţean Olt al GNM a impus autorităților din Fărcaşele să salubrizeze terenul afectat de depozitarile necontrolate de deşeuri şi să incheie contract cu un operator autorizat in vederea colectării, transportului, neutralizării, valorificării si eliminarea finală a deşeurilor, inclusive a deşeurilor menajere periculoase cât şi demararea procedurilor pentru implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor generate la nivelul populaţiei.
Ar trebui să se deplaseze și în satul Vulpesti com Dobroteasa. Gunoaie peste tot.