Marcel Ciolacu: “Consider că Gabriela Firea ar trebui să fie în continuare în prima linie a partidului”

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a organizat luni o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în care a vorbit despre rezultatele alegerilor locale de duminică şi a răspuns întrebărilor presei.

“În acest moment democrația din România are nevoie de un partid de stânga puternic și adaptat acestui moment.

PSD a reușit într-un timp scurt de modernizare ajungerea de la 20% la peste 30%. Rămânem cel mai mare partid din România. Procesul de reconsrtructie internă a dat roade. PSD trebuie să se deschidă. Persoanele anchilozate de prea mult timp în funcții publice au fost sancționate de către români. Românii au întotdeauna dreptate și această trebuie să fie calea, atât pentru PSD cât și pentru alte partide.

Toate astea ne dau speranța că la parlamentare vom avea un scor mai bun”, a declarat Ciolacu.

“În acest moment, din toate statisticile, Nicușor Dan este primarul Capitalei. În București a existat o dreapta unită și doamna Firea a avut tăria să lupte singură cu această dreapta unită. Nu am vorbit cu dansa, voi vorbi după această conferință de presă. Mi-aș dori că doamna Firea să candideze pentru un post pentru parlament. Consider că ar trebui să fie în continuare în prima linie. Rezultatul din București și scorul politic i se datorează doamnei Firea.

Eu am fellicitat-o pentru campania ei și pentru că și-a asumat o candidatura singură împotriva tuturor. Eu i-am recomandat doamnei Firea aseară să nu vină la sediul partidului, să rămână cu stafful de campanie. Sunt sigur că va organiza cât de curând o conferință de presă.

Nu am avut discuții politice cu Robert Negoiță, ci o discuție că între doi prieteni. Când voi lua o decizie și domnul Negoiță va lua o decizie, vom anunță. Robert Negoiță este un primar de stânga. La sectorul 2, din cauza unei candidaturi neinspirate a lui Onțanu, am pierdut sectorul. La sectorul 1 nu știm cine a câștigat, la sectorul 3 primarul este de stânga, la sectorul 4 să nu-mi spuneți că domnul Piedone este de dreapta, la sectorul 5 îl avem pe domnul Băluță, iar la 6 un primar al dreptei unite”, a adăugat preşedintele PSD.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here