Ce viceprimari va avea Slatina în următorii patru ani. Emil Moț a spus totul

Ce viceprimari va avea Slatina în următorii patru ani? Este întrebarea pusă de jurnaliști noului primar Emil Moț miercuri, când noii consilieri PSD ai municipiului-reședință de județ s-au prezentat la Biroului Electoral Municipal să își ridice certificatele care le atestă calitatea de consilieri.

Pentru că PSD are majoritatea în consiliul local, cei doi viceprimari vor fi social-democrați și, cel mai probabil, vor fi tot cei care au avut această calitate administrativă în mandatul trecut, Claudiu Stăncioiu și Gigi Ernes Vîlceleanu.

„Sunt foarte bucuros, avem majoritate în Consiliul Local și vom face în continuare tot ce e mai bine pentru slătineni și pentru orașul nostru. În maximum două săptămâni se va reuni noul consiliu, așteptăm să vină și celelalte partide șă-și ia mandatele, apoi vor fi trimise la Judecătorie, vom fi validați și apoi va veni Prefectura și vom face ședința de învestire a Consiliului Local și a primarului. Apoi noi vom face o alta sedință în care ne vom alege viceprimarii. Noi avem majoritate și nu va exista vreun motiv să nu rămânem cu această echipă”, a declarat Emil Moț.

Noii consilieri PSD sunt Gabriela Şerban, Răzvan Cazangiu, Emil Popa, Claudiu Stăncioiu, Constantin Antonescu, Gigi Vîlceleanu, Viorel Dincă, Ion Vătrai, Alexandru Berechet, Eufrosina Brătoi, Loredana Stroiuleasa și Ioan Alexa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here