Crește numărul județelor vulnerabile la răspândirea pandemiei. În România sunt 276 de focare de COVID-19

Bucureștiul și 16 județe au vulnerabilitate ridicată legată de epidemia de COVID-19, iar în 17 județe vulnerabilitatea este medie. Mehedinți este singurul județ cu trend descendent al răspândirii virusului, iar 174 de focare au fost raportate săptămâna trecută în toată țara, potrivit raportului săptămânal al Institutului Național de Sănătate Publică.

În total, în toată țara sunt 276 de focare, cele mai multe la centre rezidențiale pentru copii sau vârstnici. Focare sunt și în spitale, instituții publice, școli sau cluburi sportive.

focare
Sursa: INSP

Bucureștiul și 16 județe au vulnerabilitate ridicată legată de epidemia de COVID-19, iar în 17 județe vulnerabilitatea este medie. În urmă cu o săptămână, doar șase județe aveau vulnerabilitate ridicată. O vulnerabilitate ridicată este în județele  Alba, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea și Vâlcea.

vulnerabilitate
Sursa: INSP

Rata de infecție a crescut spre 10%, în timp ce aproximativ 60% din paturile destinate pacienților COVID sunt deja ocupate.

rata si paturi
Sursa: INSP
  • În săptămâna 28 septembrie – 4 octombrie, 36.8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Iași, Bacău, Neamț si Cluj.
  • 30.4% din totalul deceselor au fost înregistrate în București, Prahova, Sibiu, Bacău și Caraș Severin.
  • În 22 de județe si în Municipiul București se înregistrează o rată de incidenta cumulată peste 100/100.000 locuitori.
  • 1 din 25 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.
  • 81.4% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 60.1% din decese au fost la bărbați.
  • 95.3% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.
cazuri si decese 2
Sursa: INSP
cazuri si decese
Sursa: INSP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here