Șase persoane din Olt au murit în urma infecției cu noul coronavirus în doar 24 de ore

Șase persoane din Olt au fost răpuse de noul coronavirus în ultimele 24 de ore.

Cu ultimele decese din județ, bilanțul a urcat la 73 de cazuri.

Ultimele victime ale coronavirusului aveau și alte boli asociate, infecția cu virusul chinezesc devenind fatală.

Patru dintre decese au survenit la Spitalul Județean de Urgență Slatina și două la Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID-19 din județ.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost și 56 de olteni infectați, fiind astfel 2102 de cazuri, de la începutul pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here