Masca ar putea deveni OBLIGATORIE şi pe stradă în România. Arafat: „O astfel de decizie poate să fie aproape”

Masca ar putea fi purtată, în curând, obligatoriu pe stradă în România în cazul în care numărul infectărilor cu noul coronavirus va creşte în continuare în următoarea perioadă.

Avertismentul a fost făcut, joi, de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, la Digi24. Ţara noastră a depăşit pragul de 3.000 de noi infecţii cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, la 30.191 de teste.

La Terapie Intensivă sunt internaţi în prezent 607 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. De asemenea, 44 persoane infectate cu coronavirus au murit.

Purtarea măştii este acum obligatorie în România şi în aer liber, numai în zone aglomerate, în anumite intervale de timp.

De asemenea, în anumite județe cu rate de infectare mari se discută deja despre obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, mai ales în localităţile în care s-ar putea institui carantina.

O astfel de măsură a fost luată deja în mai multe state care au raportat o creştere accelerată a numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

„Clar este posibil să ajungem și la asta, nu vreau să se interpreteze și să se spună gata, Arafat a zis că de mâine mască, dar o astfel de decizie poate să fie aproape, dacă situația nu intră sub control și dacă în continuare vom avea oameni care se păcălesc pe ei singuri” a declarat Raed Arafat, la Digi24.

Zonele în care se ia coronavirusul cel mai uşor

Dr. Afafat a explicat că noul coronavirus se ia cel mai ușor în spațiile închise, mai puțin aerisite sau în spațiile aglomerate mai puțin aerisite. COVID-19 se răspândeşte şi în cazul în care spaţiul este aglomerat şi nu este aerisit, iar oamenii nu poartă mască.

„Masca este un mijloc de a-l proteja și pe cel sănătos, dar și pentru a preveni ca cel infectat, care nu știe de multe ori că este infectat (asimptomaticul), să răspândească boala la alții. Purtarea măștii previne să facem rău altora”, a explicat Raed Arafat.

Şeful DSU a afirmat că riscul de îmbolnăvire este mai mic atunci când poartă mască şi cel infectat şi cel neinfectat.

„Încărcătura virală la care este expus cel sănătos este mai mică decât în cazul în care n-ar fi purtat mască. În plus, și efectul bolii poate fi mai limitat, manifestarea bolii mai ușoară, dacă această încărcătura virală la care am fost expuși este mai mică, a afirmat dr. Arafat

Medicul a reamintit principalele reguli prin care poate fi prevenită răspândirea noului coronavirus: purtarea măştii, păstrarea distanţei şi respectarea regulilor de bază de igienă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here