Cum treci termopanul în “regim de iarnă” ca să nu îţi intre frigul în casă. Ce trebuie să facă românii care stau la bloc

Iarna este tot mai aproape, iar temperaturile scad pe zi ce trece. Astfel, a venit momentul să te ocupi de trecerea geamurilor de la casă la “regimul de iarnă”. Operaţiunea trebuie făcută înaine de venirea frigului.

Termopanele au o funcţie de reglare a geamurilor, inclusiv gradul de etanșare. “Funcția” nu a fost niciodată gândită de inventatori și producători ca un oarecare regim special, aşa că fiecare geam trebuie reglat individual, pentru ca, pe de o parte să nu permită pătrunderea aerului, iar pe de altă parte, să se deschidă ușor.

Marea problemă este că majoritatea instalatorilor renunţă la reglări și pur și simplu lasă geamurile într-o poziție “neutră”.

Chiar și așa, geamurile se reglează foarte ușor. Pentru asta, ai nevoie de o cheie imbus, de mărimea 4, și de mâini îndemânatice. Pe geam se află toate balamalele cu marcajele caracteristice pe margini. Și dacă vei răsuci fiecare balama dinspre garnitura de cuciuc spre încăpere, atunci, corespunzător, geamul se va mai depărta de ramă, chiar până la apariția unei crăpături. În mod ideal, trebuie să alegi acea poziție a balamalei, ce permite poziția optimă și deschiderea ușoară a geamului.

Cum poți să îți dai seama dacă geamurile tale au nevoie de reglaj? Poți pune o lumânare în dreptul ferestrei. Dacă flacăra se mișca necontrolat înseamnă că geamurile tale termopan nu se aliniază corect. Pe de altă parte, încearcă să pui o foaie de hârtie între deschidere și toc, apoi inchide fereastra si incearca sa tragi foaia. Daca foaia nu întâmpină rezistență și o poți trage ușor, trebuie să îți reglezi ferestrele.

Dacă ai cunoștințele necesare, poți să reglezi singur ferestrele de termopan. Caută bulbul de pe marginea ferestrei și apoi cu ajutorul unei șurubelnițe, încearcă să-l strângi. Astfel vei regla presiunea. Fă această operațiune la toate geamurile ca să te asigură că toate funcționează bine.

Dacă lași mereu ferestrele în regim de iarnă, atunci se va forma o presiune ridicată ce va afecta cauciucul de izolare și îl va face să se degradeze mult mai repede. Daca această strângere nu funcţioneaza cum ţi-ai dorit, încearcă să schimbi garnitura geamului termopan sau să ungi balamelele ferestrei cu uleiuri speciale.

Daca tâmplăria s-a mişcat vei folosi un imbus ca să calibrezi ferestrele pe verticală și orizontală. Reglajul se face la balamale şi e valabil şi pentru ferestrele oscilobatante.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here