Un băiat de 18 ani, mort într-un accident rutier. Tânărul este plâns de toată lumea

Ionel se afla la volanul unui Matiz când a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit cu mașina de o camionetă. 

În urma impactului puternic, tânărul de 18 ani, care deținea permis de doar o lună, dar și un pasager din camionetă, au fost grav răniți și transportați la spital.

“Politiștii rutieri au fost sesizați printr-un apel de urgență 112 despre un accident care a avut loc pe Bulevardul Alexandru cel Bun din municipiul Iași. În urma primelor cercetări la fața locului a rezultat faptul că un tânăr de 18 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu o camionetă.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a tânărului șofer precum și a unui pasager din camionetă. Amândoi au fost transportați la spital. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, imediat după producerea accidentului.

Din nefericire, după o zi de agonie, Ionel Ghervan s-a stins pe patul de spital, scrie BZI.

Ionel Ghervan, plâns de familie și prieteni

Tânărul Ionel Ghervan era de loc din comuna Rafaila din județul Vaslui.

Vestea morții sale i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut, iar mesajele de condoleanțe au început să curgă pe rețelele de socializare.

“Nu am cuvinte să explic ce simt acum… ce mi-ai provocat în suflet… Dumnezeu te-a luat mult prea devreme de lângă toți cei care te iubesc! Pentru mine o să rămâi mereu în inima mea! Nu pot să accept că te-am pierdut așa, că nu o să-mi iau rămas bun, nu, te țin lângă mine pentru totdeauna. Te iubesc toată viața!”, a scris pe Facebook iubita tânărului.

Odată cu decesul tânărului, încadrarea s-a schimbat, iar acum dosarul va fi întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: stiriest.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here