Localităţile din ţară care suspendă activitatea barurilor, a restaurantelor, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor

Timişoara şi alte 27 de localităţi din judeţul Timiş suspendă timp de 14 zile activitatea barurilor, a restaurantelor, a sălilor de jocuri şi a restaurantelor din cauza creşterii dramatice a cazurilor de coronavirus. De asemenea, şi în judeţele Galaţi şi Brăila purtarea măştii de protecţie devine obligatorie pe stradă.

Decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost luată după depăşirea pragului de 1,5 la 1.000 de persoane infectate cu COVID-19.

Hotărârea privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu COVID-19 la nivelul județului Timiș

Art. 1. (1) Pe întreg teritoriul județului Timiș se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri, în intervalul orar 6.00 – 24.00. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. (2) Se instituie în sarcina administratorilor/proprietarilor de spații publice deschise prevăzute la alin 1. afișarea la loc vizibil a informațiilor privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aceste spații.

Art.2. (1) În unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori, începând cu data prezentei, pe o perioadă de 14 zile, se suspendă activitățile cu publicul în interiorul clădirilor a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, operatori de tipul restaurantelor, săli de evenimente, cafenelelor. Restaurantele pot funcționa în regim take away (la pachet) și livrare la domiciliu; (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare pentru clienții cazați în aceste unități (3) Se suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor din interiorul clădirilor.

Art.3. În unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc inclusiv cazinouri cu excepția agențiilor de pariuri și loto unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanțare și a măsurilor de siguranță sanitară.

Art. 4. Se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare) târguri și oboare în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori.

Art. 5. Se suspendă activitatea cinematografelor, activitatea cu publicul a instituțiilor de spectacole precum și organizarea de concerte și evenimente culturale în aer liber pentru o perioadă de 14 zile în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori.

Art.6. (1) Se instituie în sarcina autorităților și instituțiilor competente aplicarea măsurilor necesare pentru intensificarea acțiunilor de control în toate spațiile publice deschise prevăzute la art.1 alin 1. (2) Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și celelalte instituții cu atribuții de control, conform competențelor legale.

Art. 7. În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul unităților administrativ teritoriale, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș și cu respectarea normelor legale în vigoare.

Hotărârea se aplică unui număr de 27 de localități în care rata de infectare la mia de locuitori depășește 1,5: Buziaș – 2,86, Făget – 1,84, Sânnicolau Mare – 2,34, Belinț 1,63, Dudeștii Noi- 3,78, Dudeștii Vechi – 1,6, Dumbrăvița – 2,18, Găvojdia – 2,44, Ghiroda – 2,15, Ghizela – 1,74, Giroc – 2,28, Moșnița Nouă- 2,21, Șag – 1,69, Saravale – 2,34, Teremia Mare – 1,70, Valcani 1,57, Timișoara – 1,91, Cenei – 1,63, Coșteiu – 1,8, Foeni – 5,74, Iecea Mare – 2,21, Jamu Mare – 1,66, Jebel – 3,26, Pesac – 2,97, Pișchia- 1,56, Sânandrei – 1,86, Secaș 2,87.

Masca de protecţie, obligatorie în Galaţi şi alte comune

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie începând cu 13 octombrie pe străzile din Galaţi şi în comunele Vânători, Șendreni, Gohor și Ivesti. De asemenea, restaurantele, cafenelele și barurile rămân închise încă o săptămână în orașul Galați și în mai multe localități rurale, informează Prefectura Județului Galați. Măsuri de restricție se impun și în alte localități din județ, unde rata de infectare este de peste 1,5 la mia de locuitori.

De asemenea, au fost luate următoare măsuri:

  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din comunele Ivești (4,64) și Gohor (1,83) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori, se suspendă în perioada 12.10.2020 – 19.10.2020, inclusiv.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din municipiul Galați (1,87) și comunele Cuca (4,24), Șendreni (1,96) și Vânători (1,58) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori, rămân suspendate până la data de 19.10.2020, inclusiv.
  • Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
  • Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienții cazați.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii teatrelor / cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în municipiul Galați se suspendă în perioada 12.10.2020 – 19.10.2020, inclusiv.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din Ivești (4,64) și Gohor (1,83) se suspendă în perioada 12.10.2020 – 19.10.2020, inclusiv.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiul Galați (1,87) și comunele Cuca (4,24), Șendreni (1,96) și Vânători (1,58) rămân suspendate până la data de 19.10.2020, inclusiv
  • Spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente culturale desfășurate în aer liber în municipiul Galați (1,87) și comunele Cuca (4,24), Gohor (1,83), Ivești (4,64), Șendreni (1,96) și Vânători (1,58) sunt interzise în perioada 12.10.2020 – 19.10.2020, inclusiv.
  •  Toate instituțiile publice și private, precum și operatorii economici care își desfășoară activitatea în municipiul Galați (1,87) și comunele Cuca (4,24), Gohor (1,83), Ivești (4,64), Șendreni (1,96) și Vânători (1,58) își vor desfășura activitatea prin organizarea programului de lucru în regim de muncă la domiciliu / telemuncă, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru.
  • Începând cu data de 13.10.2020, de la ora 06.00, la nivelul municipiul Galați (1,87) și comunele Cuca (4,24), Gohor (1,83), Ivești (4,64), Șendreni (1,96) și Vânători (1,58), în toate spațiile publice, atât cele interioare, cât și cele exterioare este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.
  • Totodată, în aceeași ședință a CJSU s-au stabilit noi scenarii pentru mai multe instituții de învățământ din localitățile cu rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori.

Masca de protecţie devine obligatorie şi în Brăila

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Brăila a hotărât că, de marți, purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în municipiul Brăila şi în 13 localităţi din judeţ, unde incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile depăşeşte 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori, potrivit informaţiilor făcute publice de subprefectul judeţului Brăila, Simona Drăghincescu. Măsura se aplică pentru o perioadă de 13 zile.

“Se instituie obligativitatea purtării permanente a măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în următoarele localităţi în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depăşeşte 1,5 cazuri/1.000 de locuitori: municipiul Brăila (1,59), satul Berteştii de Jos (2,31), satul Chichineţu (2,34), satul Batogu (1,57), satul Vultureni (1,68), satul Frecăţei (2,81), satul Drogu (2,39), satul Gulianca (2,53), satul Cotu Lung (4,52), satul Muchea (2,7), satul Căldăruşa (4,95), satul Tudor Vladimirescu (2,11), satul Baldovineşti (1,6), satul Zăvoaia (1,71), în perioada 13.10.2020 – 26.10.2020. Pentru aceste localităţi restricţiile se aplică în perioada 13.10.2020 – 26.10.2020”, se arată în hotărârea CJSU Brăila.

Conform hotărârii, toate instituţiile publice şi private, precum şi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în localităţile menţionate mai sus vor trebui să-și organizeze programul de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru.

De asemenea, pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte numărul maxim de participanţi în spaţii închise va fi de 25 persoane, iar în spaţii deschise de 50 persoane.

În cazul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare şi comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, programul de lucru în interiorul clădirilor este stabilit între orele 6.00-23.00, ultima comandă urmând să se ia la ora 22.00. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc se va desfăşura între orele 6.00 – 23.00.

Restaurantele, cafenelele şi sălile de joc, închise în Iaşi până pe 19 octombrie

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a decis ca restaurantele, cafenelele şi jocurile de noroc să rămână închise în municipiul Iaşi până pe 19 octombrie, în contextul creşterii numărului de cazuri.

“Activitatea va rămâne în continuare suspendată în perioada 13.10.2020 – 19.10.2020 în municipiul Iaşi şi în următoarele oraşe / comune: Hârlău și Podu Iloaiei, Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Comarna, Costești, Holboca, Heleșteni, Horlești, Miroslava, Răchiteni, Rediu, Tomești, Țuțora, Valea Lupului”

Decizia a fost luată după ce incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori.

Evenimentele private, interzise în Teleorman. Numărul de persoane restricţionat la cuninii şi înmormântări

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman a adoptat o hotărâre prin care interzice petrecerile private şi restricţionează numărul de participanţă la evenimentele precum cuniniile civile sau religioase sau înmormântările la 20 de persoane, în funcţie de situaţie, în oraşele Alexandria, Roşiori de Vede, Videle şi în comunele, Beciu, Dracea, Moşteni, Poroschia şi Talpa. Decizia a fost luată în contextul unei creşteri a cazurilor de COVID-19 în cele opt localităţi.

“Începând cu data de 12.10.2020, pentru o perioadă de 14 zile, căsătoriile se pot celebra în faţa ofiţerului de stare civilă, la sediul primăriei, cu participarea a maxim 15 persoane, cu respectarea măsurilor de distanţare socială. Începând cu data de 12.10.2020, pentru o perioadă de 14 zile, cununiile religioase şi botezurile se pot oficia în biserică, cu participarea a maxim 15 persoane, cu respectarea măsurilor de distanţare socială. Începând cu data de 12.10.2020, pentru o perioadă de 14 zile, înmormântările se vor organiza în spaţii închise cu participarea a maxim 10 persoane şi în spaţii deschise cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea măsurilor de distanţare socială”, mai prevăd articolele 2,3 şi 4 ale Hotărârii CJSU Teleorman.

Tot pentru 14 zile este suspendată, începând de luni, şi activitatea restaurantelor, cafenelelor, barurilor, cluburilor, discotecilor, în interiorul clădirilor, a instituţiilor şi companiilor de spectacole şi/sau concerte, dar şi activitatea operatorilor în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv cazinouri, cu excepţia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet.

“Toate instituţiile publice şi private, precum şi operatorii economici vor analiza posibilitatea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru”, au mai decis membrii CJSU Teleorman cu privire la cele opt localităţi din judeţ.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here