Adrian Streinu Cercel, anunţ-şoc despre sfârşitul COVID-19. “Pandemia de coronavirus se va termina în 2023”

Sursa foto: romaniatv.net

Adrian Streinu Cercel,  managerul Institutului “Matei Balş” din Capitală, a declarat că pandemia de coronavirus se va termina în 2023.

Adrian Streinu Cercel a fost întrebat dacă îşi menţine declaraţia potrivit căreia pandemia se va termina în 2023.

“Da. Categoric, da! De la o persoană care este infectată în decursul unei serii de patru zile, alte trei persoane vor fi infectate, după încă patru zile alte nouă persoane vor fi infectate şi după încă patru zile încă 27 de persoane. Aşa se face că de la o persoană infectată în decurs de 12 zile vom avea 40 de persoane infectate”, a spus Adrian Streinu Cercel.

“Puteţi să faceţi un calcul simplu coroborat cu populaţia României şi să vedeţi cam în cât timp populaţia României va ajunge să treacă toată prin infecţie. Fiind un virus cu răspândire relativ lentă se va întinde pe circa doi ani de zile. Suntem în 2020, mai puneţi 2021, 2022 şi în 2023 s-ar putea să respirăm uşuraţi”, a adăugat managerul Institutului “Matei Balş” din Capitală.

Adrian Streinu Cercel a mai declarat că susţine în continuare testarea în masă întrebare, deoarece “fără testare nu vom reuşi să depăşim cu uşurinţă această pandemie”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here