Soluţia lui Orban, despre lipsa de medici. “Să-i angajăm pe toţi cei care au luat rezidenţiatul”

Premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul vrea să găsească o soluţie pentru a angaja toţi absolvenţii de Medicină care promovează examenul de rezidenţiat în acest an, în condiţiile în care există o problemă legată de numărul cadrelor medicale în lupta cu pandemia de coronavirus.

“Acum e un moment important pe care n-avem cum să-l pierdem. E examenul celor care terminat rezidenţiatul şi acolo intenţionăm să găsim o soluţie să-i angajăm pe toţi cei care au terminat rezidenţiatul şi au luat examenul, să intre în acest dispozitiv de luptă, pentru că asta ne-ar furniza cadre medicale suplimentare de care avem nevoie ca de aer, pentru că, repet, noi n-avem probleme de paturi, de tot ce înseamnă dispozitive – injectomate, ventilatoare.

Cu siguranţă aceste echipamente există, există peste capacitate. Limita mai degrabă provine din capacitatea de a mobiliza suficient personal pentru a menţine funcţionalitatea. Noi avem şi acum secţii ATI care nu lucrează la capacitatea maximă – sunt inclusiv în spitale COVID cu experienţă, pentru că nu au suficient personal să deservească paturile suplimentar”, a precizat Ludovic Orban, la postul B1 TV, citat de Agerpres

Referitor la numărul de paturi pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, premierul a explicat că direcţiile de sănătate publică au cerut spitalelor non-COVID crearea de saloane şi circuite separate unde să poată fi trataţi bolnavii de COVID-19.

De asemenea, Ludovic Orban a menţionat că în ultima perioadă s-a apelat la detaşarea de cadre medicale pentru a acoperi necesarul din unele spitale.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here