Datoriile la stat acumulate după starea de urgenţă, EŞALONATE cel mult 12 luni. Condiţiile pentru firmele în insolvenţă

Guvernul a aprobat aplicarea procedurii alternative simplificate pentru acordarea eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni a principalelor obligaţii la bugetul de stat şi accesorii a căror termen de plată a fost îndeplinit după declanşarea stării de urgenţă şi până la eliberarea certificatului de atestare fiscală.

De asemenea, până la 25 decembrie nu vor fi percepute dobânzi şi penalităţi pentru datoriile la stat, neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă.

“Guvernul a aprobat, joi, aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală”, a informat Ministerul de Finanţe, conform News.ro.

Condiţiile pentru eşalonarea la plată a datoriilor

În cazul persoanelor fizice, eşalonarea nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei. În schimb, în cazul persoanelor juridice, eşalonarea datoriilor la stat nu se acordă pentru sume de până la 5.000 de lei.

De asemenea, Guvernul a decis să prelungească până la 25 decembrie perioada în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă.

“Până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităţilor fiscale oferite corespunzător situaţiei sale fiscale”, precizează Ministerul de Finanţe.

Cine poate cere eşalonarea plăţii datoriilor la stat

Toţi contribuabilii pot beneficia de facilitatea eşalonării simplificate, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată, potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal.

“Această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susţinerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat”, arată MFP.

Cum cer fimele în insolvenţă eşalonarea la plată a datoriilor acumulate din cauza pandemiei de COVID-19

Pentru acordarea eşalonării contribuabilul, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, el trebuie să depună cererea până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. Trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior.

Mai mult, contribuabilul trebuie să nu se afle în procedura insolvenţei şi să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare.

O altă condiţie este să aibă depuse toate declaraţiile fiscale şi să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25. şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Pot beneficia de eşalonarea simplificată şi debitorii aflaţi în insolvenţa pentru obligaţiile curente născute după declararea stării de urgenţă, dar şi cei care au eşalonare la plată conform Codului de procedură fiscală.

”Întrucât eşalonarea simplificată nu presupune constituirea de garanţii, legiuitorul, în acord cu mediul de afaceri şi ceilalţi parteneri sociali, a instituit plata unei dobânzi. Nivelul de dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (faţă de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere)”, menţionează Miniterul de Finanţe.

Debitorul poate solicita modificarea eşalonarii prin includerea în eşalonare a obligaţiilor născute după acordarea eşalonării la plată de 2 ori pe perioada eşalonarii. Dacă debitorul pierde eşalonarea, poate solicita menţinerea acesteia tot de două ori.

Care sunt avantajele eşalonării

Debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare, care poate cuprinde rate diferenţiate de plată.

”Avantajele acestei măsuri: este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020; este o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgenţă. Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării, potrivit Codului de procedură fiscală, procedura şi documentele depuse de debitori sunt simplificate, în sensul că se acordă eşalonare numai în baza unei cereri, fără a fi depuse alte documente”, mai arată MFP.

Un alt avantaj este că termenul de soluţionare este mult diminuat – cinci zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situaţiei fiscale a debitorului.

De asemenea, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată.

În plus, nu se constituie garanţii, ţinând cont de termenul scurt de acordare eşalonării la plată (12 luni), de situaţia dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităţilor financiare mult diminuate faţă de perioada anterioară intrării în starea de urgenţă, precum şi de necesitatea susţinerii mediului de afaceri pentru revitalizarea activităţii.

”Nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată. Pe perioada eşalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată. Debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia”, informează ministerul.

Mai mult, debitorul poate menţine eşalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eşalonare.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here