30 de persoane au participat la o petrecere și acum au dosar penal. I-au dat de gol imaginile pe care le-au postat pe internet

Polițiștii din orașul Comănești, județul Bacău, au prins 30 de tineri care au participat în această seară la o petrecere privată, în condițiile în care astfel de evenimente sunt interzise.

Au fost prinși pentru că au postat imagini de la petrecere pe rețelele sociale.

Ca urmare a apariției pe o rețea de socializare a unor imagini în care se aflau mai multe persoane ce participau la o petrecere, fără respectarea măsurilor de protecție sanitară, polițiștii din cadrul Poliției Comănești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la locuința unui tânăr din cartierul Supan, la data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, a avut loc o petrecere, la care au participat aproximativ 30 de persoane”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care se efectuează cercetări, față de organizatori și participanți, pentru stabilirea situației de fapt şi tragerea acestora la răspundere penală, conform prevederilor legale.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here