Aproape toate locurile pe care Spitalul Județean de Urgență Slatina le are pentru pacienții cu COVID sunt ocupate, a anunțat, joi, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu. El mai spune că, așa cum stau lucrurile acum, sistemul de sănătate din România se apropie „de medicina de război”.
Probleme sunt și în compartimentul destinat suspecților de COVID care, în anumite situații, trebuie să aștepte rezultatele testelor până a doua zi. Ieri, compartimentul a fost aproape plin.
„Lucrurile nu se îndreaptă într-o direcție bună, capacitatea spitalului în ceea ce privește locurile de COVID, deja este aproape de maxim. De asemenea, ieri am avut probleme cu locurile de suspecți, pentru că oamenii până li se confirmă testul, așa cum știți, noi avem un laborator care lucrează testele în aceeași zi, și până seara vine rezultatul, dar dacă un om vine cu simptome și trebuie să-l internăm și el ajunge la târziu la testare, după ora 15:00, când laboratorul este încărcat, el intră într-un compartiment de suspecți. Ieri toate locurile erau ocupate, nu aveam unde să mai ducem pacienții, deci lucrurile nu sunt deloc în regulă în aceste momente. Acum așteptăm pentru că locurile noaste, atât de COVID, cât și de suspecți sunt aprobate de Ministerul Sănătății, noi nu putem să le folosim la liber. Așa cum știți, Spitalul Slatina nu este spital Covid, noi tratăm Covid aici, dar nu este întreg spitalul destinat Coronavirusului, noi trebuie să ținem pavilionul central și blocul materno-infantil curate din punct de vedere al infecției COVID, să putem trata toate cazurile din județ, urgențele și toate cazurile care vin la noi, pentru că odată cu apariția pandemiei de coronavirus celelalte boli n-au stat deloc pe loc, oamenii se îmbolnăvesc și de alte lucruri, spitalul trebuie ținut curat”, a declarat Marius Oprescu.
Șeful CJ Olt mai spune că nu doar în Olt există astfel de probleme, ci și în celelalte spitale din țară, context în care „ne apropiem de medicina de război”.
„Noi nu mai avem alte spații pe care să putem să le alocăm pentru COVID, o să încercăm o reorganizare. Din această vară, Secția Psihiatrie de pe Drăgănești a spitalului s-a mutat într-o clădire nouă, foarte frumoasă, în fosta Creșă nr 1, iar acolo ne-a rămas acel spațiu gol, unde am internat cazurile ușoare de COVID. De azi sau de mâine, vom interna și o parte dintre suspecți, astfel încât să mai eliberăm locuri, numai că clădirile de pe Drăgănești sunt la limita condițiilor normale de tratare a unor pacienți. Astea sunt condițiile, ne apropiem de medicina de război, sunt cazuri peste capacitatea spitalelor, nu numai la noi. Guvernul a închis școlile și foarte bine că le-a închis, trebuie să avem în vedere, înainte de toate, siguranța copiilor noștri, dar, în același timp, văd că le deschidem pentru alegerile parlamentare, pentru că interesul personal e mai presus de cel al sănătății românilor”, a mai spus Marius Oprescu.