Încă 87 de infectări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în județul Olt.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 87 de noi îmbolnăviri cu noul coronavirus au fost confirmate de ieri până azi.
Astfel, numărul total de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au ajuns, în Olt, la 4299 de la începutul pandemiei.
Oltul figurează, de asemenea, pe lista județelor cu noi decese provocate de COVID-19.
„În intervalul 07.11.2020 (10:00) – 08.11.2020 (10:00) au fost raportate 86 de decese (40 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.
83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități”, se arată în raportarea de azi a autorităților.
________________
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.752 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
| 1. | Alba | 6458 | 151 | 5,4 |
| 2. | Arad | 6931 | 169 | 4,76 |
| 3. | Argeș | 8418 | 211 | 2,41 |
| 4. | Bacău | 9528 | 122 | 2,54 |
| 5. | Bihor | 8851 | 306 | 5,45 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 3602 | 92 | 3,46 |
| 7. | Botoșani | 4056 | 81 | 2,57 |
| 8. | Brașov | 11769 | 387 | 4,22 |
| 9. | Brăila | 3833 | 46 | 1,73 |
| 10. | Buzău | 4646 | 93 | 1,76 |
| 11. | Caraș-Severin | 3149 | 68 | 2,44 |
| 12. | Călărași | 2284 | 106 | 1,66 |
| 13. | Cluj | 12617 | 392 | 6,41 |
| 14. | Constanța | 7612 | 163 | 3,08 |
| 15. | Covasna | 2785 | 76 | 3,55 |
| 16. | Dâmbovița | 7765 | 166 | 3,22 |
| 17. | Dolj | 8342 | 129 | 3,87 |
| 18. | Galați | 7089 | 39 | 1,71 |
| 19. | Giurgiu | 2326 | 81 | 1,86 |
| 20. | Gorj | 3380 | 61 | 1,76 |
| 21. | Harghita | 3628 | 63 | 2,67 |
| 22. | Hunedoara | 5262 | 40 | 2,68 |
| 23. | Ialomița | 2696 | 82 | 2,2 |
| 24. | Iași | 12940 | 248 | 2,39 |
| 25. | Ilfov | 7945 | 347 | 3,09 |
| 26. | Maramureș | 5737 | 49 | 3,74 |
| 27. | Mehedinți | 2575 | 77 | 1,94 |
| 28. | Mureș | 7128 | 256 | 4,48 |
| 29. | Neamț | 7192 | 213 | 2,56 |
30. |
Olt |
4299 |
87 |
1,4 |
| 31. | Prahova | 12265 | 749 | 3,24 |
| 32. | Satu Mare | 2564 | 108 | 2,68 |
| 33. | Sălaj | 3964 | 104 | 6,51 |
| 34. | Sibiu | 7828 | 474 | 5,91 |
| 35. | Suceava | 10435 | 78 | 2,08 |
| 36. | Teleorman | 3808 | 39 | 2,51 |
| 37. | Timiș | 12432 | 395 | 6,21 |
| 38. | Tulcea | 1820 | 47 | 1,42 |
| 39. | Vaslui | 5718 | 68 | 1,93 |
| 40. | Vâlcea | 6000 | 107 | 2,78 |
| 41. | Vrancea | 3944 | 71 | 1,47 |
| 42. | Mun. București | 43061 | 1283 | 4,9 |
| 43. | Cazuri noi nealocate pe județe | 5069* | -1172 | |
| TOTAL | 303.751 | 6.752 | ||




































