Petrecere într-o localitate din Olt fără respectarea măsurilor anti-COVID, „spartă” de polițiști. Amenzi de 14.000 de lei

Un tânăr de 22 de ani a dat o petrecere cu mai multe persoane, vineri seară, în locuința sa din localitatea Deveselu. Polițiștii au aflat și au intervenit, oprind distracția și aplicând amenzi în dreapta și-n stânga.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul șef Cristian Grigorescu, nu mai puțin de nouă persoane au fost sancționate contravențional.

„La data de 13 noiembrie a.c, politistii din cadrul Secției de Poliție Deveselu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în seara zilei de 12 noiembrie, la locuința unui tânăr de 22 de ani, din comuna Deveselu, a fost organizată o petrecere privată. În urma cercetărilor efectuate au fost identificate 9 persoane, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 14.000 de lei”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Oamenii legii le recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here