COVID-19: O nouă zi cu multe cazuri în Olt. Numărul celor răpuși de virus, în creștere de la o zi la alta

91 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în Olt, în ultimele 24 de ore.

Informația a fost transmisă, azi, de Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, numărul total de infectări a ajuns la 5661 în Olt, de la începutul pandemiei.

De asemenea, și numărul deceselor provocate de noul coronavirus a crescut în ultimele 24 de ore.

„În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani”, transmite GCS.


Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 7882 76 6,01
2. Arad 8727 251 5,68
3. Argeș 10041 197 3,68
4. Bacău 10676 116 2,54
5. Bihor 10951 257 5,77
6. Bistrița-Năsăud 4542 44 4,42
7. Botoșani 4783 73 2,72
8. Brașov 14506 122 6,21
9. Brăila 4472 63 2,66
10. Buzău 5369 63 2,4
11. Caraș-Severin 3784 37 2,91
12. Călărași 2966 83 2,63
13. Cluj 15848 105 7,37
14. Constanța 10971 362 5,2
15. Covasna 3289 37 3,36
16. Dâmbovița 9076 144 3,43
17. Dolj 9859 99 3,94
18. Galați 7971 111 2,08
19. Giurgiu 2873 45 2,22
20. Gorj 3784 34 1,95
21. Harghita 4047 14 2,28
22. Hunedoara 6624 81 3,18
23. Ialomița 3356 66 3,06
24. Iași 15197 147 3,14
25. Ilfov 10572 272 6,83
26. Maramureș 6934 258 3,87
27. Mehedinți 3036 71 2,64
28. Mureș 9215 142 4,98
29. Neamț 8039 104 2,56
30. Olt 5661 91 2,11
31. Prahova 15026 272 4,33
32. Satu Mare 3876 43 4,48
33. Sălaj 4662 6 5,9
34. Sibiu 10580 220 8,83
35. Suceava 11382 30 2,16
36. Teleorman 4414 38 2,8
37. Timiș 15150 244 6,85
38. Tulcea 2512 273 2,38
39. Vaslui 6373 46 2,06
40. Vâlcea 6781 62 3,1
41. Vrancea 4495 63 1,81
42. Mun. București 50986 999 5,6
43. Cazuri noi nealocate pe județe 3924* -930
 TOTAL 365.212 4.931

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here