Tichete sociale pentru persoanele defavorizate din Olt. Peste 12.000 de oameni vor beneficia de mese calde

Prefectura Olt a început, astăzi, repartizarea tichetelor sociale pe suport electronic către primării, urmând ca acestea să fie distribuite către destinatarii finali.

Tichetele sociale pentru mese calde sunt în număr de 12.013 (mediul urban – 1.181, mediul rural – 10.832) și vor fi distribuite sub formă de carduri, suma acordată lunar fiind de 180 lei, iar prima alimentare urmând să se facă în cursul lunii decembrie 2020, retroactiv pentru 4 luni. Acestea vor fi însoțite de informațiile necesare privind lista unităților afiliate care servesc masa caldă pe raza teritorială unde beneficiarii își au domiciliu sau reședința. În contextul epidemiologic actual, generat de pandemia COVID-19, distribuirea mesei calde se va desfășura conform reglementărilor legale în vigoarea privind măsurile adoptate în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Tichetele vor fi distribuite către beneficiarii finali, respectiv:

  • persoane care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii, cu venituri sub 800 lei (11.885 persoane);
  • persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate și familiile cu copii care nu au domiciliul stabil, mai ales cele monoparentale (128 persoane).

În cazul destinatarilor finali nedeplasabili, autoritățile administrației publice locale, inclusiv prin serviciile publice de asistență socială, au obligația de a asigura serviciul de transport al mesei calde la domiciliul acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here