În Olt, în cursul lunii trecute, au fost comunicate Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt un număr de 20 evenimente de muncă, în urma cărora trei persoane au decedat.
Primul eveniment soldat cu deces a avut loc pe data de 25.11.2020, când un bărbat de 55 ani, angajat al unei societăți de metalurgie din Slatina, a fost lovit mortal de către un tren pe linie internă a societății.
Cel de-al doilea eveniment a avut loc în cursul zilei de 23.11.2020, atunci când o femeie de 58 ani, angajată a unei societăți de metalurgie din Slatina, a suferit un accident vascular cerebral.
Totodată, pe data de 26.11.2020, un bărbat de 40 ani, angajat al unei societăți de vulcanizare din Găneasa, a murit după ce, în timp ce manevra o roată de la remorca unui tir, aceasta a explodat, lovindu-l mortal.