Percheziții în Caracal, Corabia, Drăgăneşti, Scorniceşti și în alte localități din Olt

În această dimineață, Polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova – Biroul Judeţean de Transporturi Olt, au efectuat, marți, 10 percheziții domiciliare pe raza localităţilor Caracal, Corabia, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Cilieni, Bucinişu şi Şopârliţa, la locuințele unor persoane bănuite de comerțul cu produse contrafăcute.

Acțiunile s-au desfăşurat în cadrul a nouă dosare penale privind vânzarea, prin intermediul reţelelor sociale, de articole vestimentare şi cosmetice, purtătoare de mărci protejate, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulatie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzute de Legea 84/1998.

„Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost găsite 140 de articole vestimentare , 7 ceasuri, 33 de parfumuri si alte bunuri purtătoare de marci protejate cu privire la care exista suspiciunea contrafacerii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, agentul șef Cristian Grigorescu.

Valoarea aproximativă a bunurilor ridicate este de 27.500 lei.

La percheziții au participat polițiști din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova – Biroul Judeţean de Transporturi Olt şi Biroul Judeţean de Transporturi Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.