Rețeaua de distribuție a gazelor naturale de presiune redusă va fi extinsă pe mai multe străzi din Balș.
În acest sens, Consiliul Local Balș a aprobat, în ședința de marți, Studiul de fezabilitate, Devizul General și Anexa cu indicatorii tehnico-economici ai proiectului aferent acestei investiții.
Anunțul a fost făcut de un ales local pe pagina sa de socializare.
„Dragi bălșeni, în cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi am aprobat Studiul de fezabilitate, Devizul General și Anexa cu indicatorii tehnico-economici ai proiectului aferent investiției Extindere rețea de distribuție gaze naturale de presiune redusă în orașul Balș.
În ceea ce ține de ședință, totul a decurs bine, proiectele de pe ordinea de zi au primit aviz favorabil din partea comisiei de specialitate, iar în ședința din plen a Consiliului Local, au fost votate cu majoritate de voturi «pentru»”, a scris, pe Facebook, Maria Bratu, consilier local din partea Pro România.
Rețeaua de distribuția a gazelor va fi extinsă pe străzile 1 Decembrie, 9 Mai, Anton Pann, Chilia, Câmpului, Crinilor, Cometa, Luncii, Măceșului, Macului, Mâinești, Mihail Drumeș, Nicolae Titulescu, 154A, Petre Pandrea, Pietrișului, Olarilor, Oltețului, Salcâmilor, Spineni, Stejarului, Turda, Viilor, Mihai Viteazul și Frații Buzești.