Un supermarket din Caracal și un magazin din Izbiceni, amendate cu zeci de mii de lei de inspectorii DSVSA

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt au efectuat, în ultimele opt zile, zeci de controale verificând modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi sau înregistraţi sanitar-veterinar respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală şi nonanimală, la asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final. Un supermarket din Caracal şi un magazin alimentar din Izbiceni au fost sancționate contravențional.

Au fost depistate abateri de la normele sanitare veterinare, în special cele legate de  depozitare necorespunzătoare prin supraaglomerare şi condiţii de igienă necorespunzătoare în spaţiile de lucru, ale echipamentelor şi ustensilelor utilizate în procesul de producţie, pentru care au fost aplicate două două sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.000 lei.

Vorbim de un supermarket din Caracal şi de un magazin alimentar din localitatea Izbiceni.

A fost aplicat şi un avertisment la nivelul unui magazin alimentar din Corabia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here