Doi pacienți care au fumat în baie, vinovați pentru incendiul de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Roman

Concluzii în urma anchetei declanșate de polițiștii din județul Neamț, după incendiul care a izbucnit sâmbătă, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal din Roman.

Ancheta a stabilit că de vină sunt doi pacienți care au fumat în baie, după care au aruncat mucurile de țigară aprinse pe toboganul de colectare a lenjeriilor murdare.

În urma incendiului, două cadre medicale și doi pacienți s-au intoxicat cu fum și au ajuns la Urgențe, iar 17 pacienți au fost evacuați. În plus, flăcările au produs pagube materiale de 10.000 de lei.

Cei doi pacienți găsiți vinovați sunt supuși acum unei expertize medico-legale, care va stabili dacă pot fi trași la răspundere pentru fapta lor.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here