Ciobanul din Olt înecat în pârâul Bârlui și căutat de scafandri nu a fost găsit. Zeci de oi moarte, scoase din apă/ VIDEO

Ciobanul din Olt despre care se crede că s-a înecat în pârâul Bârlui, în localitatea Morunglav, nu a fost găsit, deși el a fost căutat ore întregi de scafandri. Zeci de oi moarte au fost scoase din apă.

Informația a fost transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Alin Băsășteanu, căutările vor fi reluate dacă organele de poliție vor cere acest lucru.

„Au fost executate căutări pe apă, cu ajutorul scafandrilor și pe ambele maluri ale pârâului Bârlui, fără rezultat. Căutările vor fi reluate, la solicitarea organelor de poliție, în funcție de cercetările desfășurate”, a declarat sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Între timp, pompierii au scos din apă cadavrele a 70 de oi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here