Șoferul unui TIR, un bărbat de 45 de ani, din Caracal, a fost transportat la spital, ieri seara, după ce ansamblul de vehicule pe care îl conducea a derapat și a ajuns în șant.
Evenimentul rutier a avut loc ieri, în jurul orei 20.00, pe Drumul Național 6, E70, în afara comunei Mihăești.
„Din primele cercetări polițiștii au stabilit faptul că în eveniment a fost implicat un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Caracal. Autotractorul a fost găsit în șanțul de pe marginea părții carosabile.
Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului. Acesta a fost transportat la un spital din județul Teleorman, pentru investigații medicale”, a transmis Poliția Olt.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.