Acasă Local Actualitate Accidentul di...

Accidentul din Olt: Mașina în care se aflau 5 tineri cu vârste între 16 și 19 ani a CĂZUT de la o înălțime de 8 metri/ FOTO

Polițiștii vin cu amănunte despre producerea accidentului rutier petrecut noaptea trecută în comuna Dăneasa: mașina în care se aflau cei cinci tineri, cu vârste între 16 și 19 ani, a căzut de pe un pod, de la o înălțime de 8 metri. Doi dintre tineri au rămas încarcerați pe bancheta din spate a autoturismului, una dintre victime fiind găsită inconștientă.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 01.00, pe Drumul Național 6/ E70, la ieșirea din satul Pestra, în zona unui pod feroviar, spune purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

„Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au deplasat de îndată la locul producerii evenimentului pentru a efectua cercetări.

Un autoturism a fost găsit pe terenul aflat în zona adiacentă podului peste calea ferată, care ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 8 metri. Totodată, polițiștii au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Vlădila, care ar fi condus autoturismul respectiv și patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Cele cinci persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat ofițerul de relații cu presa din cadrul IPJ Olt.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri de la Garda Stoenești și Detașamentul Caracal, cu două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare, două echipaje SMURD, două autospeciale pentru primă intervenție și un container pentru căutare-salvare, dar și patru echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

„În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.

La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit în afara carosabilului, iar doi pasageri, aflați pe bancheta din spate, au fost fost găsiți încarcerați, unul dintre aceștia fiind inconștient.

Pompierii au acționat, cu ajutorul accesoriilor specifice, pentru extragerea celor două victime încarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.