Mașină RĂSTURNATĂ la intrare în Slatina, dinspre Brebeni. Un bărbat, transportat la spital/ FOTO+VIDEO

Un bărbat a ajuns la spital, joi dimineață, după ce autoturismul în care călătorea în calitate de pasager s-a răsturnat pe DJ 546, la intrare în Slatina dinspre Brebeni.

În autoturismul care circula spre Slatina se aflau două persoane și se pare că incidentul s-a petrecut după ce șoferul, un bărbat de 33 de ani, din Brebeni, a încercat să efectueze o depășire, moment în care mașina a intrat în derapaj, răsturnându-se în afara carosabilului.

Pasagerul din dreapta-față, un tânăr de 28 de ani, din Brebeni, a fost rănit, fiind preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Poliţiştii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului, unde a fost găsit un singur autoturism avariat, un bărbat de 28 de ani din comuna Brebeni, pasager dreapta faţă fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Sursa video: Facebook

Conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani din comuna Brebeni, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Grigorescu.

Sursa video: Facebook

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii desfășurând activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here