Val de accidente. Mai multe persoane au murit, altele au fost rănite

Accidente grave s-au produs în a doua zi de Paşte. Un bărbat de 45 de ani şi altul de 67 şi-au pierdut viaţa în două evenimente rutiere.

Un bărbat de 45 de ani a fost rănit, luni dimineaţă, după ce remorca unui camion cu care transporta îngrăşământ la o fermă s-a răsturnat peste el. Accidentul s-a produs în localitatea vasluiană Iveşti, pe un câmp, la aproximativ 700 de metri de şosea.

„Se pare că este un accident de muncă. Este vorba de un şofer de camion care descărca îngrăşământ natural la o fermă. S-a răsturnat remorca, la basculare, strivind şoferul. A fost trimisă o ambulanţă SAJ C2 din Bârlad, care l-a stabilizat şi îl va transporta la Spitalul din Bârlad. Ulterior, se va decide dacă se impune transferul la Iaşi cu elicopterul. Bărbatul a suferit un politraumatism prin strivire, un traumatism toracovertebral, fractură de femur stâng şi fractură la membrul superior drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

De asemenea, un grav accident rutier, soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 67 de ani, s-a produs luni dimineaţă, pe raza comunei Santa Mare din judeţul Botoşani.

Autoturismul în care se afla bărbatul a lovit un stâlp din beton şi apoi s-a răsturnat în curtea unei locuinţe. Bărbatul a fost găsit inconştient la faţa locului şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a putut fi salvat.

Poliţia efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Accident pe DN10 Braşov – Buzău. O persoană a fost rănită

O persoană a fost rănită luni dimineaţă în urma unui accident în care au fost implicate două maşini, pe DN 10 Buzău-Braşov, în zona localităţii Brădet.

”Două autoturisme au intrat în coliziune, pe DN 10 Braşov – Buzău, în afara localităţii Brădet, judeţul Covasna. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei persoane. Circulaţia se desfăşoară dirijat, pe un fir, alternativ”, anunţă Centrul INFOTRAFIC.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here