VIDEO. Un preot din Călărași a fost înregistrat când îi făcea avansuri unei fete de 14 ani, la spovedanie

Preotul din Curcani, judeţul Călăraşi, este acuzat că a încercat să seducă o minoră de 14 ani în timpul spovedaniei. Fata a înregistrat conversaţia şi i-a povestit întâmplarea mamei.

Părinţii au sesizat Poliţia în ajunul Paştelui, iar cazul a ajuns şi în atenţia Episcopiei Soloboziei și Călărașilor, scrie calarasipress.ro.

Sâmbătă, 1 mai, mama fetei a sesizat prin numărul de urgenţă 112 Poliţia, după ce a ascultat înregistrarea fiicei de 14 ani, în care preotul din Curcani îi face avansuri în timpul spovedaniei.

Preot: Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa… Nu știu cum să-ți zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit și tu!

Fata: Am auzit, da!

Preot: Bine, tu ești copil, dar… na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu… ochii… Și… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis.
Fata: A, nu!

Preot: Ba da!

Fata: Nu!

Preot: Ba da, voiai să zici ceva.

Fata: Nu voiam!

Preot: Sigur?

Fata: Sigur!

Potrivit presei locale, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi a transmis că în acest caz s-a înregistrat o plângere şi se fac cercetări. Polițiștii au semnalat cazul și Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here