Şofer depistat la volan sub influenţa canabisului şi metamfetaminei, în județul Galați

Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Galaţi, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat la volan sub influenţa canabisului şi metamfetaminei, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au oprit în trafic, pe raza comunei, un autoturism la volanul căruia au identificat un tânăr, de 23 de ani, din aceeaşi localitate.

Întrucât atât conducătorul auto, cât şi pasagerul aflat în maşină prezentau un comportament suspect, poliţiştii au controlat interiorul acesteia, ocazie cu care au găsit o râşniţă tip ”grinder”, cu urme de fragmente vegetale, două ţigări confecţionate artizanal şi o farfurie pe care se afla o substanţă albă cu aspect pulverulent.

Existând suspiciunea că bărbatul aflat la volan ar fi consumat substanţe interzise, acesta a fost condus la spital, unde a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la canabis şi metamfetamină.

Ca urmare, poliţiştii au întocmit dosar penal având ca obiect comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here